Dincolo de bariere - Reducerea inflamatiilor prin biodinamica craniosacrala integrata



Corpul nu se da batut niciodata. Intotdeauna are resurse nestiute pe care si le foloseste la nevoie. Desi acum trec printr-o perioada complicata la nivel fizic, n-am crezut ca emotional voi raspunde atat de usor tensiunii acumulate mai ales mental, din frica anticiparii. Nu stiu cum as reactiona in cazuri mai grave, Dumnezeu m-a ferit de asemenea suferinte, dar cred ca pana si bolile incurabile intaresc omul prin provocarea introspectiei si a evolutiei interioare.

Suntem dotati cu sisteme proprii de autoreglare si autovindecare, care raspund prompt, la fiecare dezechilibru indus de boala, disfunctie sau leziune, rezultatul depinzand foarte mult de modul in care avem grija de corpul, mintea si spiritul nostru. Poate parea ireal, copiat din cartile de autodezvoltare care abunda pe rafturile reale sau virtuale, dar chiar vorbesc din experienta mea si a oamenilor cu care vin in contact.

De cele mai multe ori, datorita falselor prioritati, corpul nostru, privat de o parte din functiile structurilor, sistemelor si organelor sale, se adapteaza situatiei, obisnuindu-se cu starea de dezechilibru, pe care la un moment dat ajunge chiar sa o protejeze, ca pe un nou tipar de normalitate. Aici intervine terapeutul, care facilitaeza, cu ajutorul terapiei holistice pe care o cunoaste si o practica, revenirea corpului si a functionarii sale la starea initiala, cea de dinaintea aparitiei dezechilibrelor.

E clar ca urmarea unor sedinte de biodinamica craniosacrala integrata este cresterea energiei, imbunatatirea sanatatii fizice, mentale si emotionale si cresterea imunitatii, dar cum poate ajuta ea in cazuri concrete, cum este cea a inflamarii sinusurilor, a durerilor de cap, de gat sau de spate, a dezechilibrelor hormonale cu impact asupra ciclului menstrual al femeilor sau in cazul depresiei si anxietatii?

Daca medicul specialist, in urma durerilor acute sau cronice de cap, ti-a pus diagnosticul “sinuzita”, e clar ca ai la indemana mai multe optiuni: medicamentele antiinflamatoare, antibioticele pentru tratamentul infectiilor sau chirurgia, pentru corectarea sau indepartarea obstructiilor. Fiecare dintre aceste remedii produc efecte secundare, asa ca cel mai bine ar fi, daca nu ai simptomele care indica raspandirea infectiei sinusale la creier, sa folosesti ale metode, alternative.

Internetul abunda de informatii despre metode alternative pentru tratarea multor boli, asa ca e bine sa stim in ce directii ne putem indrepta atentia, chiar daca este necesara consultarea unui terapeut. In primul rand, e bine de stiut ca bolile au anumite cauze subtile, pentru ca dezechilibrul fizic este rezultatul unor factori emotionali care preced imbolnavirea. Gandurile, sentimentele negative, vorbele si faptele neconforme cu legile universale atrag dezechilibrele energetice si apoi bolile. De exemplu, in cazul sinuzitei, este vorba despre sentimentele de iritare pe care le provoaca o persoana din anturajul imediat, iar simpla observare a tiparului prin care se manifesta reactia la acea persoana, ca si acceptarea persoanei asa cum este, amelioreaza simptomele pana la disparitie. Daca ne umplem de ganduri in care chemam pacea si armonia in viata noastra, nu numai neplacerile sinusurilor se vor ameliora ci intreaga stare de sanatate.

Medicina traditionala chineza si in particular qigongul terapeutic trateaza sinuzita punand-o in legatura cu insuficienta energetica a plamanilor, asa ca terapeutul stimuleaza prin diferite metode  functionarea celulelor plamanilor si echilibreaza corpul prin manipularea energiei, deplasand-o din zonele in care exista in exces, catre zonele in care este insuficienta.

Noua medicina germana pune pe seama socurilor si conflictelor interioare aparitia oricaror dezechilibre in organism, asa ca o perioada de introspectie si consultarea unui terapeut din acest domeniu e necesara, pana la gasirea momentului exact al conflictului, moment din care poate incepe procesul de vindecare.

Fitoterapia si aromaterapia recomanda pentru nevralgii si sinuzita tratament local cu plante medicinale sau uleiuri volatile din semninte de mustar negru, fructe de ienupar, de brad sau eucalipt. Si homeopatia sau hidroterapia au remedii eficiente pentru sinuzita, ca si biodinamica craniosacrala integrata, asa cum vom vedea in urmatoarele paragrafe.

Cei care sufera de aceasta boala stiu care sunt cauzele materiale care au condus la aparitia ei. Este vorba de infectii virale in cele mai multe cazuri, infectii bacteriene sau fungice, alergii, diverse traumatisme ale capului, in special ale nasului, polipi, amigdalita, infectii dentare sau deviatie de sept. Toate acestea fie provoaca inflamatii care diminueaza dimensiunile deschiderilor catre sinusuri, fie cresc secretia de mucus care invadeaza orificiile sinusale.

Fie ca este vorba despre traume ale capului sau fetei, care in timp au modificat forma si dimensiunile deschiderilor catre sinusuri, fie ca bacteriile sau virusurile au invadat pe anumite cai mucusul, tratamentul craniosacral poate ajuta la ameliorarea simptomelor sinuzitei intr-un mod bland si eficient. Prin intentia, atingerea si atentia facilitatorului se restabileste echilibrul energetic al organismului si fluxul craniosacral revine la ritmul normal, de 8-12 cicluri pe minut. Restrictiile din tesutul conjunctiv al fasciilor, tendoanelor si ligamentelor dispar, iar restabilirea mobilitatii oaselor craniene largeste cavitatile sinusale, ajutand secretiile nazale sa curga liber. In timp, obstructia nazala si neplacerile cauzate de mucusul in exces va disparea, fluxul acestuia fiind restabilit, iar capacitatea corpului de autovindecare si autorglare revenind la normal.  


Strapungerea barierelor de autoprotectie ale corpului obisnuit deja cu durerea si dezechilibrul din zona sinusurilor nu este atat de facila precum am crede, citind materialul anterior. Facilitatorul procesului de normalizare a fluxului craniosacral are nevoie de cel putin zece sedinte cu frecventa de cel putin una pe saptamana, in care sa detensioneze fiecare zona, cu precadere zona oaselor frontal si temporal, a maxilarelor, osului nazal, sfenoidului. Conectarea la sistemul respirator primar al clientului necesita un un drum lung pe care terapeutul, facilitatorul,  il parcurge zi de zi, inprimul rand  pentru propriul sau echilibru interior. Pentru ca numai un om perfect echilibrat poate atinge si simti, asculta si auzi, intentiona si reusi.